Murmură glasul mării stins şi molcom,
Înconjurând a Italiei insulă mândră –
O, luminaţi, a cerului stele albe,
Câmpilor noştri.
Vă vărsaţi icoanele voastre în Tibur,
Nori, zugrăviţi pe câmpie umbre fuginde,
Tu, măreţie a nopţii, a mării, a lumii,
împle Italia.
Mare, poartă pe undele tale corăbii,
Unele grele ni-aducă aur din Ofir,
Altele înfoiate de roze d-Egipt,
Vinuri şi smirnă.
Ah, trimiteţi popoare vulturii voştri
Cei de lemn să zboare pe marea măreaţă,
Căci a Romei eterne picioare marmorei
Daruri aşteaptă.
Numai singur asupra lumii în pace
Nepăsător tămâii şi laudei voastre,
Învăluit în maiestatea tăcerii
Stă-mperatorul.
Vezi-l atins de umbra gândirilor regii!
Vorba-i va să fie o rază-n lume;
Orele lui sunt izvoare la anii istoriei,
Salve-Imperator!