Noaptea… - de Mihai Eminescu

9.0/10 - 168 de voturi
Noaptea…

Noaptea potolit şi vânăt arde focul în cămin;

Dintr-un colţ pe-o sofă roşă eu în faţa lui privesc,

Pân’ ce mintea îmi adoarme, pân’ ce genele-mi clipesc;

Lumânarea-i stinsă-n casă… somnu-i cald, molatic, lin.

Atunci tu prin întuneric te apropii surânzândă,

Albă ca zăpada iernii, dulce ca o zi de vară;

Pe genunchi îmi şezi, iubito, braţele-ţi îmi înconjoară

Gâtul… iar tu cu iubire priveşti faţa mea pălindă.

Cu-ale tale braţe albe, moi, rătunde, parfumate,

Tu grumazul îmi înlănţui, pe-al meu piept capul ţi-l culci;

Ş-apoi ca din vis trezită, cu mânuţe albe, dulci,

De pe fruntea mea cea tristă tu dai viţele-ntr-o parte.

Netezeşti încet şi leneş fruntea mea cea liniştită

Şi gândind că dorm, şireato, apeşi gura ta de foc

Pe-ai mei ochi închişi ca somnul şi pe frunte-mi în mijloc

Şi surâzi, cum râde visul într-o inimă-ndrăgită.

O! dezmiardă, pân’ ce fruntea-mi este netedă şi lină,

O! dezmiardă, pân-eşti jună ca lumina cea din soare,

Pân-eşti clară ca o rouă, pân-eşti dulce ca o floare,

Pân’ nu-i faţa mea zbârcită, pân’ nu-i inima bătrână.