Nu voi mormânt bogat - de Mihai Eminescu

Nu voi mormânt bogat,

Cântare şi flamuri,

Ci-mi împletiţi un pat

Din tinere ramuri.

Şi nimeni-n urma mea

Nu-mi plângă la creştet,

Frunzişului veşted

Doar vântul glas să-i dea.

În liniştea sării

Să mă-ngropaţi, pe când

Trec stoluri greu zburând

La marginea mării.

Să-mi fie somnul lin

Şi codrul aproape,

Lucească cer senin

Eternelor ape,

Care din văi adânci

Se-nalţă la maluri,

Cu braţe de valuri

S-ar atârna de stânci –

Şi murmură-ntr-una

Când spumegând recad,

Iar pe păduri de brad

Alunece luna.

Reverse dulci scântei

Atotştiutoarea,

Deasupra-mi crengi de tei

Să-şi scuture floarea.

Nemaifiind pribeag

De-atunci înainte,

Aduceri aminte

M-or acoperi cu drag

Şi stinsele patimi

Le-or troieni căzând,

Uitarea întinzând

Pe singurătate-mi.