O arfă pe-un mormânt - de Mihai Eminescu

8.0/10 - 165 de voturi
O arfă pe-un mormânt

Prin gândurile-mi triste şi negre treci frumoasă,

Ca marmura de albă, în haine de argint,

Cu ochii mari albaştri în bolţi întunecoase

Şi desfăcut ţi-e părul în valuri de-aur moale…

Deasupra frunţii tale e-un mândru cerc de stele –

Astfel treci tu, copilă, făptura minţii mele,

Minune-a Creaţiunei, ş-o singură gândire

Te face ca să tremuri: o arfă pe-un mormânt.

Da, da! în viaţa-mi tristă tu treci cu-a tale stele

Albastre şi în zboru-ţi tu murmuri surâzând…

E-amor? copilărie?… Sunt versurile mele

Ce-ocupă a ta minte de murmurezi visând?

Surâzi!… Nu plânge numai la finele poemei

C-o arfă pe-un mormânt.

Ah! de-aş muri… tu, înger, fără să ştii vreodată

Că te-a iubit acela, ce zace în pământ,

C-un rai întreg de visuri, cerimea înstelată

De cugetări înalte cu dânsu-i îngropată,

Că acea lume-ntreagă ţie-a fost închinată –

Tu inocentă, albă, ai trece surâzând…

Doar luna-n cer atuncea s-ar îndoi în liră

Ş-ar suspina în noapte: o arfă pe-un mormânt!