O, chilia mea sărmană,
Cu negritul, tristul zid,
Dacă n-aţi fi voi în lume,
Aş fi stat să mă ucid.
Dar voi, cei ce-aţi fost de faţă
Când vărsam lacrimi fierbinţi,
Trişti pereţi, negriţi de vreme,
Voi acuma sunteţi sfinţi.
Sfinţi, căci ce-i mai sfânt în lume
Decât când o dulce gură
Îţi şopteşte vorba tristă
Că-n sfârşit şi ea se-ndură.