O, de-ai şti cum şoapta ta divină - de Mihai Eminescu

8.0/10 - 102 de voturi
O, de-ai şti cum şoapta ta divină

O, de-ai şti cum şoapta ta divină

Deschide-al visurilor labirint,

Că ce văd eu în privirea-ţi senină

N-a văzut nimeni, nimeni pe pământ.

E-atâta scris ş-atât nu-i scris în sine,

Încât ar trebui un trai de sfânt

Ca să-nţeleagă şoapta ta surprinsă,

Privirea ta cea dulce şi aprinsă.

Şi de-ar pricepe-o… ştii tu ce ar zice

Acel fără de seamăn muritori?

Ţi-ar împleti cununi de aurite spice?

Ghirlănzi de stele mestecate-n flori?

Ar tremura de vorba ce i-ai zice,

S-ar bucura de-amor şi iar de-amor?…

Ce-ar zice e… o ştiu – şi eu ţi-o zic:

Privind în ochii-ţi n-ar zice nimic.

Căci ce-i de zis, văzându-te pe tine,

Ce e de zis la frumuseţea ta!

Să-şi smulgă părul când gândeşte-n sine

Că nu-i pe lume faţă ca a ta,

Priviri c-a tale-albastre şi senine,

Sân ca al tău de alb – o caldă nea –

Umeri c-ai tăi de vergină zăpadă,

De aur bucle-aşa frumos să şadă.

O, lasă-mă să mângâi a ta frunte,

Să plec pe sânu-ţi capu-mi obosit.