Oricâte stele ard în înălţime,
Oricâte unde-aruncă în faţă-i marea,
Cu-a lor lumină şi cu scânteierea
Ce-or fi-nsemnând, ce vor – nu ştie nimeni.
Deci cum voieşti tu poţi urma cărarea.
Fii bun şi mare, ori pătat de crime,
Acelaşi praf, aceeaşi adâncime,
Iar moştenirea ta şi-a tot: uitarea.
Parcă mă văd murind… în umbra porţii
Aşteaptă cei ce vor să mă îngroape…
Aud cântări şi văd lumini de torţii.
O, umbră dulce, vino mai aproape –
Să simt plutind deasupra-mi geniul morţii
Cu aripi negre, umede pleoape.