Părea c-aşteaptă s-o cuprind în braţe
Şi faţa mea cu mâinile-i s-o ieie,
Ca să mă pierd în ochi-i de femeie,
Citind în ei întreaga mea viaţă.
Dar când s-o prind, ea n-a voit să steie
Ci într-o parte-ntoarse dulcea-i faţă;
Pândind, cu ochii mă-ntreba isteaţă:
Să-mi dea o gură, ori să nu-mi mai deie?
De-astfel de toane vecinic nu te saturi,
Oricât o rogi, ea tot se dă în laturi
Ş-abia la urmă parcă tot se-ndură.
Împotriviri duioase-a frumuseţii
În lupte dulci desfac urâtul vieţii,
Ce n-au amar, fiindcă au măsură.