Privesc oraşul furnicar - de Mihai Eminescu

9.0/10 - 134 de voturi
Privesc oraşul furnicar

Privesc oraşul furnicar –

Cu oameni mulţi şi muri bizari,

Pe străzi largi cu multe bolţi,

Cu câte-un chip l-a străzii colţ.

Şi trec foind, râzând, vorbind,

Mulţime de-oameni paşi grăbind

Dar numai p-ici şi pe colea

Merge unul de-a-nletelea,

Cu ochii-n cer, pe şuierate,

Ţiindu-şi mâinile la spate.

S-aude clopot răsunând,

Cu prapuri, cruci, icoane, viind,

Preoţii lin şi în veştminte

Cântând a cărţilor cuvinte.

În urmă vin ca-ntr-un prohod;

Tineri, femei, copii, norod;

Dar nu-i prohod – sfinţire de-apă,

Pe uliţe lumea să nu-ncapă;

Se scurg încet – tarra bumbum –

Ostaşii vin în marş acum,

Naintea lor tambur-major,

Voinic el calcă din picior

Şi tobe tare-n tact ei bat

Şi paşii sună apăsat;

Lucesc şi armele în şir,

Frumos stindarde se deşir;

Ei trec mereu – tarra bumbum –

Şi dup-un colţ dispar acum…

O fată trece c-un profil

Rotund şi dulce de copil,

Un câne fuge speriat,

Şuier-un lotru de băiet,

Într-o răspântie uzată

Şi-ntinde-un orb mâna uscată,

Hamalul trece încărcat,

Şi orologiile bat –

Dar nimeni mai nu le ascultă

De vorbă multă, lume multă.