Şi oare tot n-aţi înţeles… - de Mihai Eminescu

7.0/10 - 133 de voturi
Şi oare tot n-aţi înţeles…

Şi oare tot n-aţi înţeles

Cum nu mi-i lumea dragă,

Când cu nimic nu m-am ales

Din viaţa mea întreagă.

Când al meu suflet mistuit

De chin şi de părere

A fost un trist, necontenit

Prilej pentru durere.

Când fu menit ca pe pământ

Dorinţa să-l alunge

Dup-un noroc atât de sfânt

Cum nu se poate-ajunge.

E un miraj de necrezut

Pe-un orizon de stepe:

De al lui farmec străbătut

Eu tot nu-l pot pricepe.

El stăpâneşte amorţit

Pustiile uitării

Ca şi o stea din răsărit

Singurătatea mării.

Şi-l rog încet, îl rog pe veci

Ca să-mi asculte plânsul,

Când ale apei valuri reci

Călătoresc spre dânsul.

Atâtea blânde rugăminţi,

Atâtea calde şoapte,

Atâtea lacrimi fierbinţi

Vărsate zi şi noapte.

Le-am îndreptat despre apus

Durerea să-mi alunge,

Dar el se nalţă tot mai sus

Ca să nu-l pot ajunge.

Va fi în veci necunoscut,

Va fi în veci departe…

E steaua negrului trecut:

Iubirea fără de moarte,

Ce mărgineşte-n orizon

Şi ocean şi stepe

Ş-al cărui farmec monoton

Te-a învins fără a-l pricepe.

Căci a iubi fără să speri

De-a fi iubit vreodată:

E semnul vecinicei dureri

Ce cerul ţi-l arată.