Tăceţi! Cearta amuţească… - de Mihai Eminescu

8.0/10 - 154 de voturi
Tăceţi! Cearta amuţească…

Tăceţi! Cearta amuţească – E-o oră grea şi mare,

Aripile ei negre în ceruri se întind,

Astfel lumea-amuţeşte la-ntunecări solare,

Astfel marea-amuţeşte, vulcane când s-aprind;

Când prin a vieţii visuri – oştiri de nori – apare

A morţii umbră slabă cu coasa de argint

Tăceţi! Cum tace-n spaimă a Nordului popor

Când evul asfinţeşte şi dumnezeii mor.

Aduceţi-vă aminte de-acele nalte poze

De frunţile-n lumină a vechilor profeţi;

Pe un pustiu de piatră, pe cer d-azur şi roze

Trecu un stâlp de flăcări ce lumina măreţ

Şi-n fruntea unui popor – pierdut în chin – e Moise,

Şi sufletul lui mare, adânc şi îndrăzneţ,

Prevede că în sânul pierdutului popor

E viitorul lumii ş-al ei mântuitor.

El n-a văzut pământul promisiunii divine,

Viaţa lui se stinse în munţii slabi şi suri,

Corpul i-l poartă-ntregul pustiu fără de fine,

O gintă-ntreagă poartă a lui învăţături.

Ca înmormântată-n secole, cenuşa lui rămâne,

Dar spiritu-i sfărmă înalţii, vechii muri

De Iericho – şi-n gându-i şi-n biblia lui scrisă

Viaţa-ntreagă mare unui popor e-nchisă.

Astfel în noaptea noastră pierdută şi amară,

Un glas de deşteptare adânc a răsunat,

O stea a rupt puternic eclipsa cea solară,

Un stâlp pin chinuire un drum ne-a arătat,

O arpă de aramă cu coarda temerară

Trezi-n sufletul nostru simţire de bărbat:

Ca glasul Providenţei din stinsele decade,

Astfel s-auzi glasu-ţi, bătrâne Eliade!

O, limba lui! îmi pare c-aud cum ea răsună

În aspra ei mânie, zidind nor peste nor,

Din ştearsa, ne-nţeleasa a istoriei ruină

A descifrat al ginţii puternic viitor.

El trece peste timpuri pe valuri cum furtuna,

Valuri cari în ceartă se scutură şi mor.

Os magna sonaturum! Idei c-ale lui Crist

În limba inspirată unui evanghelist.

Inima lui cea mare menită fu de soartă

Să nască-ntr-un timp rece, căzut, degenerat,

Dacă în fundul negru, adânc din marea moartă,

Cu-ape de plumb, cu valuri greoaie-n a ei pat,

Vulcan puternic, care cutremur în el poartă,

Cu razele-i de flăcări ar fi acufundat,

Pân-ce deodată mândre, gândirile-i irump

Pin undele greoaie, pin apele de plumb.