Traduceri şi adaptări - de Mihai Eminescu

Dulce cu corp de omăt înecat în păru-i de aur,
Venera zace murind – cine o va moşteni?
Ah, în două părţi deopotrivă-mpărţi bogăţia-i –
Ţie: frumseţe ş-amor; mie: durere şi dor.

*
Ce cumplit este amorul, deşi dulce aparent.
Un tiran, care nu varsă decât sânge inocent.
*

Pallas – în Lacedemon – văzu pe Venera armată:
– Aide acum să luptăm, judice Paride-acum.
Venera însă răspunse: – Armată mă-nfrunţi temerară?
Eu, pe când te-am învins, ştii cum că goală eram.

*
– Cum poţi s-omori un colibri, diamant frumos de aer?
Nu e frumos şi strălucit, n-ai milă de-a lui vaier?
– De ce mai flutură şi el sclipind o aripă luxoasă?

Natura mea, amicul meu, e ternă, serioasă.
*
Anii fug – cu ei viaţa – cu ea totul.
Azi suntem, iară mâine cinis et umbra;

Să-ncununăm a plăcerilor dulci trecătoare
Cupă de aur.
*
Cine-a făcut din trestii mai întâi şi-ntâi un fluier

Şi a săpat întâiul verset într-o coajă de copac,
De pe umbră pe părete zugrăvi întâia oară
O icoană. Nu; amorul nu mai e atât de grabnic.
Iară mintea e înceată.