Tu mă priveşti cu marii ochi… - de Mihai Eminescu

Tu mă priveşti cu marii ochi, cuminte;

Te văd mişcând încet a tale buze,

Şoptind ca-n vis la triste, dulci cuvinte.

Urechea mea pândeşte să le-auză

– Abia-nţelese, pline de-nţeles –

Cum ascultau poeţii vechi de muză.

În ochii tăi citeam atât eres,

Atâta dulce-a patimii durere,

Că-n suflet toată, toat-o am cules.

Vorbirea ta mi-i lamura de miere,

În ochii tăi de visuri e un caos,

Şi-atât amor c-auzi până şi-n tăcere.

Frumosul chip în voluptos repaos

Pătruns-au trist şi dulce în cântare-mi.

Fiinţa ta gândiri-mi am adaos.

Căci numai tu trăieşti în cugetare-mi.

A ta-i viaţa mea, al tău poemul,

Cum le inspiri tu poţi să le şi sfarmi.

Nu crede tu că eu sunt cuiva emul

Când cântul meu se-mbracă fel de fel:

Ici în terţine suspinând, vedemu-l,

Dincolo el oftează în gazel,

Acelaşi e, deşi mereu se schimbă,

De tine-i plin, de tine-mi zice el…

Alege forme dulci din orice limbă:

Acuma-l vezi îmblând cărare dreaptă,

Acum pe-a lui Firdusi cale strâmbă.

Dar orişicând el alta nu aşteaptă

Decât ca ţie, suflete, să-ţi placă,

Tu să-l aprobi cu gura înţeleaptă.

În mii costume astfel se îmbracă,

Şi ca s-atragă dulcea ta zâmbire

Minuni, de vrei, sărmanul o să facă…

Ş-acum îl vezi, cu-a lor ademenire

L-au dus pe-alături dulcile terţine,

Uitând ce-a vrut să-ţi spună-n aste şire.

Au vrut să-ţi spună că e plin de tine,

Că de-al tău farmec ritmul său foieşte,

C-a sale gânduri de zâmbiri sunt pline.

Ş-astfel pe mine el mă stăpâneşte…

Adună-n versuri ale mele zile

Şi-n strofe le-a legat grădinăreşte.

În poala ta zvârlind aceste file.