Zboar-al nopţii negru flutur - de Mihai Eminescu

Zboar-al nopţii negru flutur

Cu-a lui aripi ostenite,

Pe când crengile se scutur

Pe cărări înţelenite.

Iară bolta cea senină

Printre ramuri, printre frunză,

Aruncând dungi de lumină

Cearcă tainic să pătrunză.

Prin a ramurilor mreajă,

Sună jalnic în urechi

Cântec dulce ca de vrajă,

De sub teiul nalt şi vechi.

Iară sunetele sfinte

Mişcă jalnic al tău piept:

Nu mai cugeţi înainte,

Nici nu cauţi îndărăt,

Ci asculţi de păsărele

Ciripind în verde crâng,

Cum de amoru-ne-ntre ele

Sfătuindu-se ne plâng.