Tano - de Elena Farago

Tanu i-un motan cuminte,

Şi-i atâta de curat,

C-are voie să se culce

Chiar cu pernele din pat.

Ilenuţa îl iubeşte

Şi se joacă mult cu el,

Astăzi însă-i supărată,

Nu l-a mângâiat defel!

„Miau!” o-mbie din fereastră,

Dar fetiţa stă pe loc:

– Taci, măi Tanule, că mie

Nu-mi mai vine să mă joc!

– Ce-ai păţit?

– Nimic, dar mama

Aşa aspru m-a certat!

– I-ai greşit ceva?

– De unde!?

Pentru că nu m-am spălat!

– Ştii, fetiţa mea cuminte,

Iartă-mă că-ţi spun, dar eu,

Pentru asta, te-aş şi bate

Dac-ai fi copilul meu!