Despărţire - de Elena Farago

În mohorâta dimineaţă

Mijesc luminile ca-n fum,

Şi parcă dincolo de drum

S-a isprăvit cu orice viaţă,

Că nu mai poţi zări, de ceaţă,

O streaşină, un pom, un fum…

Şovăitor vă-ntindeţi pasul

Sub greul jilavului nor,

Vă doare-al inimii fior,

Vă-neacă lacrimile glasul,

Şi mut rămâne „bun rămasul”

Pe buzele ce parcă mor…

Doar mâinile înfrigurate

Se caută, se-ating, se strâng…

Şi iată că pe drum se sting

Luminile, odată toate,

Iar inimile vi se strâng,

De-aceeaşi presimţire… poate.

…Şi mâinile înfrigurate

Se-nlănţuie de parcă plâng…