Acei doi catâri - de Gheorghe Asachi

9.0/10 - 108 de voturi
Acei doi catâri

                        Doi catâri călătoreau

                        Şi-n desagii lor duceau

                        Unul ceapă de câmpie,

                        Altul bani de visterie

                        Cest din urmă, îngâmfat

                        Că-i de aur încărcat,

                        Chiar de şelile-i apasă,

                        Nu vrea sarcina s-o lasă.

                        Mândru calcă, parcă-i leu,

                        Şi suna un zurgălău.

                        Când deodată, din tufari,

                        Iese o ceată de tâlhari.

                        Toţi la cel catâr dau bustă

                        Ce ducea de aur soamă,

                        De urechi îl prind, de soamă,

                        Alţi împung şi-l bat c-o fustă.

                        Încât bietul, gemând foarte,

                        Zice: Oare asta-i soarte

                        Care mi s-au juruit

                        Pe ist drum când m-au pornit?

                        Al meu soţ ce cară ceapă

                        Fericit de daună scapă,

                        Dar eu, fără de ajutori,

                        În bătaie, aleu, mor!

                        Iar catârul celalalt

                        Zis-au: Vere, totdeauna

                        Pe copacul mai înalt

                        Darmă repede fortuna;

                        De-ai fi şerb la un cepari,

                        Iar nu casă de dinari,

                        La os teafăr şi la piele

                        N-ai păţi aceste rele

                        Când eu în săracul trai

                        Voi să pasc în pace scai!