Acei doi catâri - de Gheorghe Asachi

9.0/10 - 102 de voturi
Acei doi catâri

Doi catâri călătoreau

Şi-n desagii lor duceau

Unul ceapă de câmpie,

Altul bani de visterie

Cest din urmă, îngâmfat

Că-i de aur încărcat,

Chiar de şelile-i apasă,

Nu vrea sarcina s-o lasă.

Mândru calcă, parcă-i leu,

Şi suna un zurgălău.

Când deodată, din tufari,

Iese o ceată de tâlhari.

Toţi la cel catâr dau bustă

Ce ducea de aur soamă,

De urechi îl prind, de soamă,

Alţi împung şi-l bat c-o fustă.

Încât bietul, gemând foarte,

Zice: Oare asta-i soarte

Care mi s-au juruit

Pe ist drum când m-au pornit?

Al meu soţ ce cară ceapă

Fericit de daună scapă,

Dar eu, fără de ajutori,

În bătaie, aleu, mor!

Iar catârul celalalt

Zis-au: Vere, totdeauna

Pe copacul mai înalt

Darmă repede fortuna;

De-ai fi şerb la un cepari,

Iar nu casă de dinari,

La os teafăr şi la piele

N-ai păţi aceste rele

Când eu în săracul trai

Voi să pasc în pace scai!