Bursucul şi vulpea - de Grigore Alexandrescu

7.0/10 - 105 de voturi
Bursucul şi vulpea

Bursucului îi venise rândul şi el să domnească

Peste un pogon de tufe, în pădurea părintească,

Pe marginea unei ape. Regatul îi era mic

Şi acei ce îl văzură

Toţi într-o unire zic

Că nu era alt nimic

Decât o miniatură.

Dar riga voiajase,

Şi-n streinătate-aflase

Că un bursuc domnitor,

Ce va să-şi facă un nume

Mare şi faimos în lume,

E neapărat dator

Să ia un tron de mărire,

Să dea porunci pe o?tire,

Chiar de n-ar avea soldaţi,

Căci astfel obişnuiesc

Toţi acei care domnesc,

Duci sau regi sau împăraţi.

Aşa el şi slobozi

Patru ordine de zi

Într-acest chip redijate:

„Către armiile noastre de linie şi de mare,

Cavalerii, infanterii şi-artileriei uşoare,

Poruncim… şi celelalte.”

O poruncă din acestea, nu ştiu cum s-a întâmplat,

De vânt a fost aruncată

În ţara învecinată,

Unde domnea leopardul; acest domn s-a îngrijat

Văzând că bursucul are

Armie aşa de mare;

Spre a fi încă mai sigur, el într-acolo porni

Pe ministru Dinafară, pe vulpe, şi-i porunci

Să saluteze pe prinţul, dar în taină-a spiona

Şi a trage cu urechea, dar mai ales a afla

Cum merg trebile p-acolo, cât e de primejdios

Şi câtă armie ţine vecinul său cel păros.

Sfârşindu-se ambasada, vulpea înapoi veni,

Se înfăţişă la curte, se închină şi vorbi:

„Porunca am împlinit;

Cu ochii-mi le-am văzut toate,

Şi poţi dormi liniştit,

Fără să ai griji deşarte,

Căci toate acele armii de linie şi de mare,

Cavalerii, infanterii şi artilerii uşoare

Nu sânt alt, poţi fi prea sigur, pestriţule împărat,

Decât un soldat pe apă şi o luntre pe uscat.”

Vanitatea e mic viţiu, dar cu bună-ncredinţare,

Ea adesea ne expune la ridicol foarte mare.