Bursucul şi vulpea - de Grigore Alexandrescu

                        Bursucului îi venise rândul şi el să domnească
                        Peste un pogon de tufe, în pădurea părintească,
                        Pe marginea unei ape. Regatul îi era mic
                        Şi acei ce îl văzură

                        Toţi într-o unire zic
                        Că nu era alt nimic
                        Decât o miniatură.
                        Dar riga voiajase,

                        Şi-n streinătate-aflase
                        Că un bursuc domnitor,
                        Ce va să-şi facă un nume
                        Mare şi faimos în lume,

                        E neapărat dator
                        Să ia un tron de mărire,
                        Să dea porunci pe o?tire,
                        Chiar de n-ar avea soldaţi,

                        Căci astfel obişnuiesc
                        Toţi acei care domnesc,
                        Duci sau regi sau împăraţi.
                        Aşa el şi slobozi

                        Patru ordine de zi
                        Într-acest chip redijate:
                        „Către armiile noastre de linie şi de mare,
                        Cavalerii, infanterii şi-artileriei uşoare,

                        Poruncim… şi celelalte.”
                        O poruncă din acestea, nu ştiu cum s-a întâmplat,
                        De vânt a fost aruncată
                        În ţara învecinată,

                        Unde domnea leopardul; acest domn s-a îngrijat
                        Văzând că bursucul are
                        Armie aşa de mare;
                        Spre a fi încă mai sigur, el într-acolo porni

                        Pe ministru Dinafară, pe vulpe, şi-i porunci
                        Să saluteze pe prinţul, dar în taină-a spiona
                        Şi a trage cu urechea, dar mai ales a afla
                        Cum merg trebile p-acolo, cât e de primejdios

                        Şi câtă armie ţine vecinul său cel păros.
                        Sfârşindu-se ambasada, vulpea înapoi veni,
                        Se înfăţişă la curte, se închină şi vorbi:
                        „Porunca am împlinit;

                        Cu ochii-mi le-am văzut toate,
                        Şi poţi dormi liniştit,
                        Fără să ai griji deşarte,
                        Căci toate acele armii de linie şi de mare,

                        Cavalerii, infanterii şi artilerii uşoare
                        Nu sânt alt, poţi fi prea sigur, pestriţule împărat,
                        Decât un soldat pe apă şi o luntre pe uscat.”
                        Vanitatea e mic viţiu, dar cu bună-ncredinţare,

                        Ea adesea ne expune la ridicol foarte mare.