Câinele izgonit - de Grigore Alexandrescu

8.0/10 - 151 de voturi
Câinele izgonit

Lupul cu toată prostia

Cârmuia împărăţia;

Şi ca un stăpânitor,

Unora le da avere,

Altora, pe o părere,

Le lua chiar starea lor.

Favor, ură schimbătoare,

Izgonire sau chemare

Al domniei era plan.

Câinele gonit de soartă

S-auzise cum că poartă

Simtimenturi de duşman;

C-ar fi zis, nu ştiu la cine,

Cum că nu este prea bine

A mânca atâţia miei,

Şi că dacă le adună

Lâna lor pe orice lună,

Să-i lase măcar cu piei.

Asemenea mari cuvinte,

Pe cum fieşcine simte,

Nu sânt prea de suferit.

Pe loc vrură să-l gonească;

Dar politica domnească

Alte pricini i-a găsit.

A zis că nimic nu ştie,

Că nu este bun să ţie

Un rang între curtezani;

Că la orice-l rânduieşte,

Nici o slujbă nu-mplineşte,

Că nu face nici doi bani.

Atunci vulpe, şarpe, broască,

Fără măcar să-l cunoască,

De prostia lui vorbea.

Unul zicea că glas n-are,

Altu că nu este-n stare

O piatră de jos să ia.

Se mira cum de răbdase

Domnul, şi nu depărtase

Pe un câine ticălos,

A căruia toată treaba

E să mănânce degeaba,

Făr-a face vrun folos.

Dar după o lungă vreme,

Sătul în zadar a geme,

Jalbă câinele a dat,

Zicând că d-acu-nainte,

Toate îi vor părea sfinte,

Numai să fie iertat.

Adesea nenorocirea

Schimbă gândul şi simţirea:

Pe loc fu şi slobozit.

Cinsti, averi nu se mai spune:

Ce zicea el era bune,

Duhul lui era vestit.

Într-o zi neavând treabă,

Domnul pe ai săi întreabă:

„Voi de câine ce gândiţi?”

Şerpi, şopârle, deodată,

Toţi răspunseră îndată:

„Înălţime, să trăiţi!

Tuturor este plăcută

Cinstea cea cu drept făcută

Ăstui vrednic dobitoc.

Al lui cap, a lui ştiinţă,

Glas, putere, iscusinţă

Pentru noi sânt un noroc.

De trup este prea puternic,

De slujbi multe este vrednic,

Şi în lupte e vestit.”

– „Astea le ştiam prea bine,

Ştiam ce i se cuvine,

Dar atunci era gonit.”