Câinele şi măgarul - de Grigore Alexandrescu

7.0/10 - 190 de voturi
Câinele şi măgarul

Cu urechea pleoştită, cu coada-ntre picioare,

Câinele, trist şi jalnic, mergea pe o cărare.

După îndestul umblet, iată că-l întâlneşte

Un măgar, şi-l opreşte:

„Unde te duci? îi zise,

Ce rău ţi s-a-ntâmplat? Ştii, parcă te-a plouat,

Aşa stai de mâhnit.”

– „Dar, sânt nemulţumit.

La împăratul Leu în slujbă m-am aflat:

Însă purtarea lui,

De e slobod s-o spui,

M-a silit în sfârşit să fug, să-l părăsesc,

Acum cat alt stăpân; bun unde să-l găsesc?”

– „Numai d-atât te plângi? măgarul îl întrebă;

Stăpânul l-ai găsit, îl vezi, de faţă stă.

Vino numaidecât la mine să te bagi:

Eu îţi făgăduiesc

Nu rău să te hrănesc;

Nimic n-o să lucrezi, nici grijă n-o să tragi.”

La propunerea sa, câinele i-a răspuns:

„Ascultă-mă să-ţi spui: e rău a fi supus

La oricare tiran; dar slugă la măgar

E mai umilitor, şi încă mai amar.”