Castorul şi alte lighioni - de Grigore Alexandrescu

                        Mai multe lighioane, locuind într-o vale,
                        Erau des vătămate d-un iute râu vecin,
                        Care, ieşind cu zgomot din malurile sale,
                        Strica vizunii, cuiburi, şi traiul lor cel lin.

                        Ele dar s-adunară
                        Şi mult se consultară,
                        Ce fel ar putea face,
                        Şi prin care mijloace

                        Stavilă ar opune
                        L-acea înecăciune.
                        „Fraţi – zise un castor,
                        Zidar de soiul lui –

                        Eu asta socotesc,
                        De mi-ţi da ajutor,
                        Să m-apuc să clădesc
                        Zid tare de pământ şi apei să-l opui.”

                        – „Bravo! bine-ai gândit,
                        Strigară toţi pe loc;
                        Eşti patriot vestit
                        Şi mare dobitoc.”

                        Castorul încântat,
                        Făr-a mai zăbovi,
                        S-apucă de lucrat,
                        Dar nu fu ajutat,

                        Şi pre rău izbuti,
                        Căci râul furios,
                        De multe ploi umflat,
                        Izbi ş-azvârli jos

                        Pământul înălţat.
                        Atunci ceilalţi fugind
                        Pe meşter blestemau
                        Şi toţi îl defăimau

                        Zicând: „Ce ticălos,
                        El a pricinuit
                        Răul ce s-a-ntâmplat,
                        Pentru că a cercat,

                        În neroada-i dorinţă,
                        Lucru peste putinţă;
                        Eu l-am povăţuit,
                        Dar nu m-a ascultat,

                        Şi de aceea noi
                        Tragem aste nevoi”.
                        Adeseori virtutea aşa se preţuieşte:
                        Orice nobilă faptă, orice dreaptă-ncercare,

                        Pentru-al mulţimii bine ş-a ţării apărare,
                        Mişeii o defaimă, daca nu izbuteşte.