Castorul şi alte lighioni - de Grigore Alexandrescu

                        Mai multe lighioane, locuind într-o vale,

                        Erau des vătămate d-un iute râu vecin,

                        Care, ieşind cu zgomot din malurile sale,

                        Strica vizunii, cuiburi, şi traiul lor cel lin.

                        Ele dar s-adunară

                        Şi mult se consultară,

                        Ce fel ar putea face,

                        Şi prin care mijloace

                        Stavilă ar opune

                        L-acea înecăciune.

                        „Fraţi – zise un castor,

                        Zidar de soiul lui –

                        Eu asta socotesc,

                        De mi-ţi da ajutor,

                        Să m-apuc să clădesc

                        Zid tare de pământ şi apei să-l opui.”

                        – „Bravo! bine-ai gândit,

                        Strigară toţi pe loc;

                        Eşti patriot vestit

                        Şi mare dobitoc.”

                        Castorul încântat,

                        Făr-a mai zăbovi,

                        S-apucă de lucrat,

                        Dar nu fu ajutat,

                        Şi pre rău izbuti,

                        Căci râul furios,

                        De multe ploi umflat,

                        Izbi ş-azvârli jos

                        Pământul înălţat.

                        Atunci ceilalţi fugind

                        Pe meşter blestemau

                        Şi toţi îl defăimau

                        Zicând: „Ce ticălos,

                        El a pricinuit

                        Răul ce s-a-ntâmplat,

                        Pentru că a cercat,

                        În neroada-i dorinţă,

                        Lucru peste putinţă;

                        Eu l-am povăţuit,

                        Dar nu m-a ascultat,

                        Şi de aceea noi

                        Tragem aste nevoi”.

                        Adeseori virtutea aşa se preţuieşte:

                        Orice nobilă faptă, orice dreaptă-ncercare,

                        Pentru-al mulţimii bine ş-a ţării apărare,

                        Mişeii o defaimă, daca nu izbuteşte.