Catârul ce-şi laudă nobilitatea - de Grigore Alexandrescu

7.0/10 - 154 de voturi
Catârul ce-şi laudă nobilitatea

                        Catârul unui părinte
                        Cu proastele lui cuvinte
                        Nobleţea îşi lăuda,
                        Zicând fără încetare

                        Că de o virtute mare
                        Exempluri mumă-sa da,
                        Că ea a fost la războaie,
                        Că la cutare bătaie

                        Singură a biruit,
                        Şi că l-a ei privire,
                        Oricare om cu simţire
                        De tot rămânea uimit;

                        De aceea se cuvine
                        Oamenii să i se-nchine,
                        Domnul catâr socotea;
                        Şi uitând a sa rea stare,

                        Părinteasca naintare
                        La lumină tot scotea.
                        Dar cum se sfârşi nobleţea?
                        Când îi veni bătrâneţea.

                        La râşniţă el fu pus,
                        Unde, prost, în scăpătare,
                        De tatăl său, măgar mare,
                        El aminte şi-a adus.