Catârul ce-şi laudă nobilitatea - de Grigore Alexandrescu

7.0/10 - 153 de voturi
Catârul ce-şi laudă nobilitatea

Catârul unui părinte

Cu proastele lui cuvinte

Nobleţea îşi lăuda,

Zicând fără încetare

Că de o virtute mare

Exempluri mumă-sa da,

Că ea a fost la războaie,

Că la cutare bătaie

Singură a biruit,

Şi că l-a ei privire,

Oricare om cu simţire

De tot rămânea uimit;

De aceea se cuvine

Oamenii să i se-nchine,

Domnul catâr socotea;

Şi uitând a sa rea stare,

Părinteasca naintare

La lumină tot scotea.

Dar cum se sfârşi nobleţea?

Când îi veni bătrâneţea.

La râşniţă el fu pus,

Unde, prost, în scăpătare,

De tatăl său, măgar mare,

El aminte şi-a adus.