Corbii şi barza - de Grigore Alexandrescu

9.0/10 - 165 de voturi
Corbii şi barza

Pe o câmpie

Mare, bogată,

Urmă odată

O bătălie

Aspră, cumplită, neasemănată,

Încât cadavre nenumărate

Zăceau grămadă neîngropate.

Corbii îndată luară ştire;

Lacomi de pradă, ei năvăliră,

Şi cu grăbire

Aci sosiră.

Şi după ce mâncară, şi după ce băură

Mult sânge, începură

C-un glas îngrozitor

Să cânte cina lor.

Barza cea simţitoare,

Care pe om iubeşte

Şi-n preajmă-i se nutreşte,

Văzându-i, de departe

Le strigă: „Cum se poate

Aşa neruşinare?

E locul pentru cină? e ora de plăcere,

Pe un pământ de doliu, în ziua de durere?

Mumele îşi plâng fiii;

Izvorul bogăţiei,

Câmpul, e ruinat,

Iar voi vă îndopaţi,

Şi cântaţi!”

– „D-aceasta ne iertaţi –

Răspunse deodată,

Ceata întunecată –

Omului cât îi place

Poate fi ruinat,

Dar noi suntem în pace

Şi mult ne-am îngrăşat.”

Acei ce de-a ţării grea soartă profitară,

Ce de streini în posturi, în ranguri se-nălţară,

Ce prin trădări, baseţe, sânt astăzi mari, bogaţi,

Poate şi decoraţi,

După a mea părere, sânt corbi neruşinaţi.

Dar aş dori să-mi spuneţi, domnilor cititori,

(Căci eu vorbesc d-o ţară

De tot imaginară)

La noi să află oare astfel de muritori?

Dacă aveţi de oameni idee aşa proastă,

Las răspunderea toată asupra dumneavoastră.