Corbii şi barza - de Grigore Alexandrescu

9.0/10 - 168 de voturi
Corbii şi barza

                        Pe o câmpie
                        Mare, bogată,
                        Urmă odată
                        O bătălie

                        Aspră, cumplită, neasemănată,
                        Încât cadavre nenumărate
                        Zăceau grămadă neîngropate.
                        Corbii îndată luară ştire;

                        Lacomi de pradă, ei năvăliră,
                        Şi cu grăbire
                        Aci sosiră.
                        Şi după ce mâncară, şi după ce băură

                        Mult sânge, începură
                        C-un glas îngrozitor
                        Să cânte cina lor.
                        Barza cea simţitoare,

                        Care pe om iubeşte
                        Şi-n preajmă-i se nutreşte,
                        Văzându-i, de departe
                        Le strigă: „Cum se poate

                        Aşa neruşinare?
                        E locul pentru cină? e ora de plăcere,
                        Pe un pământ de doliu, în ziua de durere?
                        Mumele îşi plâng fiii;

                        Izvorul bogăţiei,
                        Câmpul, e ruinat,
                        Iar voi vă îndopaţi,
                        Şi cântaţi!”

                        – „D-aceasta ne iertaţi –
                        Răspunse deodată,
                        Ceata întunecată –
                        Omului cât îi place

                        Poate fi ruinat,
                        Dar noi suntem în pace
                        Şi mult ne-am îngrăşat.”
                        Acei ce de-a ţării grea soartă profitară,

                        Ce de streini în posturi, în ranguri se-nălţară,
                        Ce prin trădări, baseţe, sânt astăzi mari, bogaţi,
                        Poate şi decoraţi,
                        După a mea părere, sânt corbi neruşinaţi.

                        Dar aş dori să-mi spuneţi, domnilor cititori,
                        (Căci eu vorbesc d-o ţară
                        De tot imaginară)
                        La noi să află oare astfel de muritori?

                        Dacă aveţi de oameni idee aşa proastă,
                        Las răspunderea toată asupra dumneavoastră.