Dervişul şi fata - de Grigore Alexandrescu

9.0/10 - 160 de voturi
Dervişul şi fata

Se povesteşte cum că odată

Un derviş pustnic, om cuvios,

S-amorezase, văzând o fată

Cu trup subţire, cu chip frumos.

Dintr-una-ntr-alta vorba aduse

Şi în stil neted patima-şi spuse,

Zicând: „Ascultă, eu te iubesc,

Şi pentru tine mult pătimesc”.

Stilul acesta, adevărat,

Nu mi se pare prea minunat;

Dar pentru-un pustnic trăit departe

De ale lumii valuri deşarte,

Putem să zicem că nu e prost.

Fata răspunse: „Poate-aş fi fost

Destul de bună ca să te crez,

Dar aste haine bisericeşti

Nici n-au a face cu ce-mi vorbeşti;

Ş-apoi de barbă mă-nfiorez”.

Pustnicul nostru pe loc se duse,

Îşi rase barba, se pieptănă,

Nemţeşte bine se îmbrăcă,

Ş-o pălărie în cap îşi puse.

Veni la fată: „Cum ţi se pare?

O-ntrebă. Spune-mi, mai te-ndoieşti?

Vezi ce putere amorul are?

Mi-am lăsat legea; alt mai voieşti?”

„Nu voi nimica, atunci ea zise;

Credincios mie cum o să-mi fii,

Când jurăminte în ceruri scrise

Şi a ta lege nu poţi s-o ţii?”

Fata avea dreptate de nu vrea să-l asculte.

Cine-a făcut o crimă poate face mai multe.