Iepurele, ogarul şi copoiul - de Grigore Alexandrescu

7.0/10 - 160 de voturi
Iepurele, ogarul şi copoiul

Calităţile noastre cele mai lăudate

Ne sânt ades în lume drept crime reproşate;

Aceasta se întâmplă de câte ori prin ele

Oprim executarea intenţiilor rele.

Iepurele odată

Fu tras la judecată

De un ogar. În tufe atuncea prezida

Copoiul, şi sentinţe fără apel el da.

Ogarul către el aşa se adresă

Şi-n limba lui strigă:

„O, tu ce prezidezi senatul cel câinesc,

Te rog să mă asculţi: eu viu să jeluiesc

De acest ticălos,

Ce sufletul mi-a scos.

Căci vrând a-l întâlni, pe deal sau pe câmpii,

El fuge parc-ar fi gonit de vijelii;

Ş-apoi n-aleargă drept,

Cu el să poţi da piept,

Ci merge tot cotiş

Şi sare curmeziş;

C-un cuvânt, n-are pas, nici umblet creştinesc.

Dar ce să mai vorbesc,

Când chiar măria-ta, d-o fi cum am aflat,

Ai fost adeseori de dânsul înşelat?”

„Destul – lătră atunci copoiul cafeniu –

Pe el nici îl ascult, purtările-i le ştiu,

Orice pentru el crez, şi iată-l osândit

Să fie jupuit.

Carnea va rămânea pentru judecător,

Iar labele vor fi pentru jeluitor.”