Lişeţa, raţa şi gâsca - de Grigore Alexandrescu

9.0/10 - 131 de voturi
Lişeţa, raţa şi gâsca

                        Spun că-n vara trecută o lişeţă ş-o raţă,
                        Ai lebedei de baltă consilieri privaţi,
                        Supt preşedinţa gâştei s-au strâns de dimineaţă
                        Pe lac la Cişmegiu; acolo invitaţi

                        Erau din înalt ordin a hotărî în sfat
                        O pricină de stat,
                        Adică prin dezbateri adânc să chibzuiască
                        Pentru un peşte mare, cu ce sos să-l gătească.

                        Căci lebăda gâtoasă
                        Voia să dea o masă;
                        Mare le fu gâlceava şi lungă convorbirea:
                        Prezidentul le zise: „Fraţilor senatori!

                        Să lăsăm chibzuirea,
                        Pricina, cum să vede, e foarte delicată,
                        Şi dup-a mea părere trebuie amânată:
                        Veniţi mâine în zori.”

                        Propunerea aceasta cu toţi o aplaudară
                        Şi pentru-ntâia oară
                        Pe gâscă lăudară
                        Pentru a ei idee, apoi se risipiră

                        Şi a doua zi iară l-acelaşi loc veniră.
                        Pân-a doua zi însă ştiţi ce s-a întâmplat?
                        Fiind vară şi soare şi o căldură mare,
                        Peştele s-a stricat

                        Şi racii l-a mâncat.
                        Cuvintele-aci scrise să nu vă pară glume;
                        Consiliuri d-acestea vedem destule-n lume,
                        Şi la noi mai ales

                        Se-ntâmplă foarte des.