Nebunia şi amorul - de Grigore Alexandrescu

8.0/10 - 194 de voturi
Nebunia şi amorul

În nişte fabule un poet scrie

Că Nebunia şi pruncu-Amor

Se jucau singuri pe o câmpie,

În primăvara vieţii lor.

Ştiţi că copiii cu înlesnire

Găsesc sujeturi de neunire;

Ei dar odată se gâlceviră

Pentru o floare ce întâlniră.

Striga Amorul în gura mare;

Cealaltă, însă, minut cumplit!

Îl izbi-ndată atât de tare,

Cât de lumină ea l-a lipsit.

Adânc copilul simţi durere,

Rămânând astfel fără vedere.

Trista lui mumă jalbă porneşte

L-al său părinte, stăpân ceresc:

Va răzbunare, se tânguieşte;

Cu ea toţi zeii compătimesc.

Mars şi Apolon, mai c-osebire,

Arată mumei a lor mâhnire.

S-adună sfatul cel fără moarte

Şi hotărâră în obştea lor

Ca Nebunia în veci să poarte,

Să cârmuiască pe orbu-Amor.

Această dreaptă, grea osândire.

Din ziua aceea luă-mplinire;

Din ziua aceea sunt împreună,

Şi Nebunia-l ţine de mână.