Oglindele - de Grigore Alexandrescu

7.0/10 - 196 de voturi
Oglindele

                        Am citit altădată, nu mai ştiu în ce carte,
                        Că într-o ţară mare, de aici nu departe,
                        Plăcuta frumuseţe trecea de urâciune:
                        Câţi se-ntâmpla s-o aibă se socotea slutiţi;

                        Iar frumoşi de minune
                        Se socotea aceia ce era mai pociţi.
                        Oglinzi ca să se vază nu se afla în ţară,
                        Şi era poprit lucru să s-aducă d-afară.

                        Aşa fieştecine
                        Socotea despre sine
                        Ceea ce auzea,
                        Căci chiar undele gârlei ce curgea prin cetate

                        Era atât de negre ş-atât de-ntunecate,
                        Încât nu putea omul nici umbra a-şi vedea.
                        Dar după multe zile şi vreme-ndelungată,
                        O corabie mare, cu oglinzi încărcată,

                        Trecând pe lângă ţara de care vă vorbesc,
                        O apucă furtuna, o furtună cumplită,
                        Sau ca să zic mai bine, furtună norocită,
                        Pricină de prefaceri, de un folos obştesc;

                        Şi pentru-al obştei bine, o pagubă oricare
                        Nu mi se pare mare,
                        Mai vârtos când acesta nu s-atinge de mine.
                        Împinsă de talazuri, corabia slăbită

                        Se sfărâmă, dar marfă puţină s-a-necat;
                        Oglindele mai toate le scoase la uscat.
                        Locuitorii ţării,
                        Câţi se afla atuncea pe ţărmurile mării,

                        Cu toţii alergară,
                        Şi-n grab le adunară.
                        Se priviră în ele, şi cuprin?i de mirare
                        Văzură adevărul, mulţi însă cu-ntristare.

                        Dar aflând dregătorii minunea întâmplată,
                        Porunciră îndată
                        A se sparge cu pietre ş-a se desfiinţa
                        Oglindele acelea oriunde s-ar afla.

                        Multe se sfărâmară, dar ascunseră multe
                        Acei care porunca nu vrură s-o asculte.
                        Şi din vremea aceea toţi oamenii frumoşi
                        Arăt câte-o oglindă acelor urâcioşi.