Oglindele - de Grigore Alexandrescu

7.0/10 - 196 de voturi
Oglindele

                        Am citit altădată, nu mai ştiu în ce carte,

                        Că într-o ţară mare, de aici nu departe,

                        Plăcuta frumuseţe trecea de urâciune:

                        Câţi se-ntâmpla s-o aibă se socotea slutiţi;

                        Iar frumoşi de minune

                        Se socotea aceia ce era mai pociţi.

                        Oglinzi ca să se vază nu se afla în ţară,

                        Şi era poprit lucru să s-aducă d-afară.

                        Aşa fieştecine

                        Socotea despre sine

                        Ceea ce auzea,

                        Căci chiar undele gârlei ce curgea prin cetate

                        Era atât de negre ş-atât de-ntunecate,

                        Încât nu putea omul nici umbra a-şi vedea.

                        Dar după multe zile şi vreme-ndelungată,

                        O corabie mare, cu oglinzi încărcată,

                        Trecând pe lângă ţara de care vă vorbesc,

                        O apucă furtuna, o furtună cumplită,

                        Sau ca să zic mai bine, furtună norocită,

                        Pricină de prefaceri, de un folos obştesc;

                        Şi pentru-al obştei bine, o pagubă oricare

                        Nu mi se pare mare,

                        Mai vârtos când acesta nu s-atinge de mine.

                        Împinsă de talazuri, corabia slăbită

                        Se sfărâmă, dar marfă puţină s-a-necat;

                        Oglindele mai toate le scoase la uscat.

                        Locuitorii ţării,

                        Câţi se afla atuncea pe ţărmurile mării,

                        Cu toţii alergară,

                        Şi-n grab le adunară.

                        Se priviră în ele, şi cuprin?i de mirare

                        Văzură adevărul, mulţi însă cu-ntristare.

                        Dar aflând dregătorii minunea întâmplată,

                        Porunciră îndată

                        A se sparge cu pietre ş-a se desfiinţa

                        Oglindele acelea oriunde s-ar afla.

                        Multe se sfărâmară, dar ascunseră multe

                        Acei care porunca nu vrură s-o asculte.

                        Şi din vremea aceea toţi oamenii frumoşi

                        Arăt câte-o oglindă acelor urâcioşi.