Privighetoarea în colivie - de Grigore Alexandrescu

9.0/10 - 176 de voturi
Privighetoarea în colivie

                        O cântăreaţă privighetoare,
                        De mică prinsă, stă la închisoare,
                        Şi colivia i-era locaş.
                        Vreme la mijloc multă trecuse,

                        Dar ea să uite tot nu putuse
                        De unde-a luat-o omul vrăjmaş.
                        Nencetat tristă gândea cu jale
                        L-a tinereţii veselă vale,

                        L-acele crânguri, l-acel izvor,
                        Unde l-a nopţii lină tăcere
                        Ea a vieţii cânta plăcere,
                        Razele zilei, dulcele-amor.

                        La câte păsări sunt zburătoare,
                        Sloboda viaţă e lucru mare;
                        Natura este patria lor.
                        Aşa şi mica pasărea noastră,

                        Care de minte era cam proastă,
                        Căta mijloace să scape-n zbor.
                        Astă dorinţă e lăudată,
                        Când e-ntărită pe judecată

                        Şi când folosul e prevăzut;
                        Dar ea uitase că mai-nainte
                        O-nştiinţase un pui cuminte
                        Că vrând să zboare mulţi au căzut.

                        Ea n-avea aripi. Fără mijloace,
                        O păsărică ce poate face,
                        Decât supusă soartei a fi,
                        Sau să aştepte până să-i crească

                        Smulsele aripi, şi să găsească
                        Noi mijloace de a fugi?
                        Astfel pe dânsa o sfătuieşte
                        O rândunică ce o iubeşte

                        Şi care gândul ei îl ştia.
                        Exemple multe des îi tot spune
                        Şi îi arată cu dovezi bune
                        C-acum să scape nu va putea.

                        Dar tinereţea neînţeleaptă
                        Poveţi n-ascultă, vremi nu aşteaptă;
                        Toate-nainte-i jucării sânt.
                        Printre zăbrele ea se strecoară,

                        Puţin se-nalţă, de-o palmă zboară,
                        Şi cade-ndată jos pe pământ.