Privighitoarea şi măgarul - de Grigore Alexandrescu

7.0/10 - 191 de voturi
Privighitoarea şi măgarul

Nenorocita privighitoare

Cânta-n pădure a ei durere,

Natura-ntreagă da ascultare,

Tot împrejuru-i era tăcere.

Alţii în locu-mi ar descrie poate

Acele tonuri neimitate,

Glasul acela-nmlădietor,

Ce c-o-ntorsură lină, uşoară,

Treptat se urcă şi se coboară,

Plin de simţire, plin de amor.

Eu vă spui numai că despărţirea

Şi suvenire pline de jale,

Că nedreptatea, nelegiuirea

Era sujetul cântării sale.

Un măgar mare ce-o ascultase,

Şi ca un aspru judecător

Capul pleoştise, sau ridicase

Câte-o ureche-n semn de favor,

Ieşi-nainte să-i dea povaţă,

Şi c-o neroadă încredinţare:

„Am fost – îi zise – aci de faţă,

Dar, zău, nu-mi place a ta cântare.

Cu toate-acestea, am nădejdi bune,

De nu îţi pare lucru prea greu,

La nişte reguli a te supune,

Luând de pildă cântecul meu.”

Atunci începe cu bucurie

Un cântec jalnic şi necioplit,

Încât de aspra lui armonie

Toată pădurea s-a îngrozit.

Privighitoarea, fără sfială,

Zise: „Povaţa e în zadar;

Căci d-aş urma-o, nu e-ndoială

Că eu în locu-ţi n-aş fi măgar”.