Ursul şi vulpea - de Grigore Alexandrescu

8.9/10 - 149 de voturi
Ursul şi vulpea

                        „Ce bine au să meargă trebile în pădure,
                        Pe împăratul tigru când îl vom răsturna
                        Şi noi vom guverna –
                        Zicea unei vulpi ursul – c-oricine o să jure

                        Că nu s-a pomenit
                        Un timp mai fericit.”
                        – „Şi-n ce o să stea oare
                        Binele acest mare?”

                        Îl întrebă.
                        „În toate,
                        Mai ales în dreptate:
                        Abuzul, tâlhăria avem să le stârpim,

                        Şi legea criminală s-o îmbunătăţim;
                        Căci pe vinovaţi tigrul întâi îi judeca
                        Ş-apoi îi sugruma.”
                        – „Dar voi ce-o să le faceţi?”

                        – „Noi o să-i sugrumăm
                        Ş-apoi să-i judecăm.”
                        Cutare sau cutare,
                        Care se cred în stare

                        Lumea a guverna,
                        Daca din întâmplare
                        Ar face încercare,
                        Tot astfel ar urma.