Vulpea liberală - de Grigore Alexandrescu

7.0/10 - 110 de voturi
Vulpea liberală

Vulpea fără-ncetare

Striga în gura mare

Că de când elefantul peste păduri domneşte

Trebile merg la vale şi lumea pătimeşte.

Că este nedreptate

Să va să cheltuiască

Veniturile toate

Pentru masa crăiască.

D-acestea elefantul, cât a luat de ştire,

Temându-se, cu dreptul, de vreo răzvrătire,

Pe iepure la vulpe cu un bilet trimise,

O invită la curte, o-mbrăţişe şi-i zise:

„Am aflat, jupâneasă, că ai mare talent.

Voi să te pui în pâine;

Şi începând de mâine

Îţi dăm cu mulţumire,

Ca un semn de cinstire,

Al găinilor noastre întins departament:

Caută-ţi bine treaba.”

– „Pe seama mea te lasă”,

Răspunse oratorul şi, sărutându-i laba,

Se întoarse acasă.

În ziua viitoare,

Vulpea ca totdeauna veni la adunare;

Dar însă oblojită, pe subt barbă legată,

„Ce ai, de eşti astfel?” o întrebară toate.

„Îmi e rău de aseară, îmi e rău cât se poate,

Şi cu trebile ţării să mă lăsaţi în pace.

Craiul ştie ce face;

El nencetat gândeşte la al obştii folos.

Adio! sânt bolnavă: m-am înecat c-un os.”

Cunosc mulţi liberali, la vorbe ei se-ntrec,

Dar până în sfârşit cu oase se înec.