Vulpoiul predicător - de Grigore Alexandrescu

8.0/10 - 166 de voturi
Vulpoiul predicător

Un vulpoi cuprins de boală,

La putere foarte prost,

Însă învăţat în şcoală,

Logica ştiind de rost,

Făcu plan ca să vorbească

Şi să predice-n pustii;

Se silea să dovedească,

C-un stil dulce, vorbe mii,

Că cu o simplicitate

Şi cu traiul cel cinstit,

Cu năravuri lăudate,

E oricine fericit;

C-astă lume desfrânată

Totdeauna ne-amăgeşte,

Fără a ne da vreodată

Câte ne făgăduieşte.

Dar la buna-i predicare

Nimeni nu da ascultare.

Câţiva şoareci, cerbi de munte

Veneau rar să o asculte;

Însă ei în depărtare,

Neavând nicidecum stare

Fără cinste sau favor,

Nu putea da-ncredinţare,

Slavă ăstui orator.

Aşa el schimbă vorbirea,

Defăimă năpăstuirea,

Pe urşi, tigri, lei, pardoşi,

Arătând a lor turbare

Şi a sângelui vărsare,

Şi că sânt nesăţioşi.

Atunci cerbi, ciutele toate

Ascultau întru mirare,

Şi în lacrimi cufundate

Plecau de la adunare.

Vulpea-şi făcu mare nume;

Un leu foarte cu credinţă,

Domn p-acea parte de lume,

Să o vază-avu dorinţă:

Deci şi ea cu bucurie

La palat grăbi să vie,

Unde ajungând vorbeşte;

Tonul ei înmărmureşte

P-ai pădurilor tirani:

Cu putere ea descrie

Slaba nevinovăţie,

Pradă acestor duşmani,

Cufundată în durere,

Cerând la-nalta putere

Asupră-le ajutor.

Curtezanii în mirare

Ascultau cu supărare,

Căci aşa vrea prinţul lor,

Care plin de bucurie

La palat pofti să vie

Vulpea în acel minut.

„Ce-ai vorbit, îi zise,-mi place,

Căci prin tine mi se face

Adevărul cunoscut;

Însă pentru osteneală,

Spune fără de sfială,

Ce vrei? slujbă, rang sau bani?”

Oratorul zise-ndată:

„Prinţule, în loc de plată,

Aş pofti câţiva curcani.”