Vulpoiul predicător - de Grigore Alexandrescu

                        Un vulpoi cuprins de boală,

                        La putere foarte prost,

                        Însă învăţat în şcoală,

                        Logica ştiind de rost,

                        Făcu plan ca să vorbească

                        Şi să predice-n pustii;

                        Se silea să dovedească,

                        C-un stil dulce, vorbe mii,

                        Că cu o simplicitate

                        Şi cu traiul cel cinstit,

                        Cu năravuri lăudate,

                        E oricine fericit;

                        C-astă lume desfrânată

                        Totdeauna ne-amăgeşte,

                        Fără a ne da vreodată

                        Câte ne făgăduieşte.

                        Dar la buna-i predicare

                        Nimeni nu da ascultare.

                        Câţiva şoareci, cerbi de munte

                        Veneau rar să o asculte;

                        Însă ei în depărtare,

                        Neavând nicidecum stare

                        Fără cinste sau favor,

                        Nu putea da-ncredinţare,

                        Slavă ăstui orator.

                        Aşa el schimbă vorbirea,

                        Defăimă năpăstuirea,

                        Pe urşi, tigri, lei, pardoşi,

                        Arătând a lor turbare

                        Şi a sângelui vărsare,

                        Şi că sânt nesăţioşi.

                        Atunci cerbi, ciutele toate

                        Ascultau întru mirare,

                        Şi în lacrimi cufundate

                        Plecau de la adunare.

                        Vulpea-şi făcu mare nume;

                        Un leu foarte cu credinţă,

                        Domn p-acea parte de lume,

                        Să o vază-avu dorinţă:

                        Deci şi ea cu bucurie

                        La palat grăbi să vie,

                        Unde ajungând vorbeşte;

                        Tonul ei înmărmureşte

                        P-ai pădurilor tirani:

                        Cu putere ea descrie

                        Slaba nevinovăţie,

                        Pradă acestor duşmani,

                        Cufundată în durere,

                        Cerând la-nalta putere

                        Asupră-le ajutor.

                        Curtezanii în mirare

                        Ascultau cu supărare,

                        Căci aşa vrea prinţul lor,

                        Care plin de bucurie

                        La palat pofti să vie

                        Vulpea în acel minut.

                        „Ce-ai vorbit, îi zise,-mi place,

                        Căci prin tine mi se face

                        Adevărul cunoscut;

                        Însă pentru osteneală,

                        Spune fără de sfială,

                        Ce vrei? slujbă, rang sau bani?”

                        Oratorul zise-ndată:

                        „Prinţule, în loc de plată,

                        Aş pofti câţiva curcani.”