Vulpoiul predicător - de Grigore Alexandrescu

8.0/10 - 167 de voturi
Vulpoiul predicător

                        Un vulpoi cuprins de boală,
                        La putere foarte prost,
                        Însă învăţat în şcoală,
                        Logica ştiind de rost,

                        Făcu plan ca să vorbească
                        Şi să predice-n pustii;
                        Se silea să dovedească,
                        C-un stil dulce, vorbe mii,

                        Că cu o simplicitate
                        Şi cu traiul cel cinstit,
                        Cu năravuri lăudate,
                        E oricine fericit;

                        C-astă lume desfrânată
                        Totdeauna ne-amăgeşte,
                        Fără a ne da vreodată
                        Câte ne făgăduieşte.

                        Dar la buna-i predicare
                        Nimeni nu da ascultare.
                        Câţiva şoareci, cerbi de munte
                        Veneau rar să o asculte;

                        Însă ei în depărtare,
                        Neavând nicidecum stare
                        Fără cinste sau favor,
                        Nu putea da-ncredinţare,

                        Slavă ăstui orator.
                        Aşa el schimbă vorbirea,
                        Defăimă năpăstuirea,
                        Pe urşi, tigri, lei, pardoşi,

                        Arătând a lor turbare
                        Şi a sângelui vărsare,
                        Şi că sânt nesăţioşi.
                        Atunci cerbi, ciutele toate

                        Ascultau întru mirare,
                        Şi în lacrimi cufundate
                        Plecau de la adunare.
                        Vulpea-şi făcu mare nume;

                        Un leu foarte cu credinţă,
                        Domn p-acea parte de lume,
                        Să o vază-avu dorinţă:
                        Deci şi ea cu bucurie

                        La palat grăbi să vie,
                        Unde ajungând vorbeşte;
                        Tonul ei înmărmureşte
                        P-ai pădurilor tirani:

                        Cu putere ea descrie
                        Slaba nevinovăţie,
                        Pradă acestor duşmani,
                        Cufundată în durere,

                        Cerând la-nalta putere
                        Asupră-le ajutor.
                        Curtezanii în mirare
                        Ascultau cu supărare,

                        Căci aşa vrea prinţul lor,
                        Care plin de bucurie
                        La palat pofti să vie
                        Vulpea în acel minut.

                        „Ce-ai vorbit, îi zise,-mi place,
                        Căci prin tine mi se face
                        Adevărul cunoscut;
                        Însă pentru osteneală,

                        Spune fără de sfială,
                        Ce vrei? slujbă, rang sau bani?”
                        Oratorul zise-ndată:
                        „Prinţule, în loc de plată,

                        Aş pofti câţiva curcani.”