Fiind megieşi din întâmplare,
Leul, vulpea, lupul şi un câine,
S-au alcătuit toţi între sine
Să meargă la vânătoare
Şi ce va prinde fieştecare
Să puie tot la un loc, şi apoi în patru părţi
Să împartă tot vânatul, ca nişte tovarăşi drepţi.
Deci nu ştiu cum şi ce fel vulpea mai întâi au prins
Un cerb mare şi hrănit,
Şi îndată la consoţii au trimis,
Să vie ca să împartă vânatul acest slăvit.
S-au strâns toţi, vine şi leul şi ghearele îşi arată,
La tovarăşi slut priveşte,
Şi însuşi el se găteşte
Vânatul prins să împartă.
Deci rupând cerbul îndată,
Zice: „Noi toţi suntem patru, apoi luaţi sama bine,
Căci după cum ne-am alcătuit,
Un pătrar mie mi se cuvine,
Iar pe celălalt, ca leu, îl voi lua negreşit;
A treia se cade mie, căci sunt decât voi mai tare,
Iar la pătratul al patru, care laba va întinde,
Eu îi spun mai înainte
Că tot de brânca mea moare.”
În zadar cu cel puternic cel slab se-ntovărăşeşte,
Căci câştigul îl răpeşte de-a pururea cel mai tare,
Iar la pagubă cel slab parte are,
Şi nici să se jeluiască îndrăzneşte.