Ţăranii şi pâraiele - de Ivan Andreievici Krâlov

8.0/10 - 190 de voturi
Ţăranii şi pâraiele

Nemaiputând să rabde ţăranii

Pagube şi jafuri multe,

Ce le făcea în toţi anii

Pâraiele ce curg din munte,

S-au dus să se tânguiască, cerând milă şi dreptate

La râul acel mai mare,

În care curgea pâraiele toate;

Deci plânsoarea lor era foarte însemnătoare,

Căci pâraiele rupsese ţarini şi grădini sădite,

Iar aiurea înecase mori, case, oameni şi vite,

În timpul când totdeauna râul cel mare curgea

Lin, încât nu ajungea,

Cu măreţele lui valuri,

Oraşele răsfăţate ce era pe a lui maluri.

Apoi socotea ţăranii că el va face dreptate

Şi va propi pe pâraie de la jac şi strâmbătate.

Dar zadarnică speranţă, căci ei lângă râu viind,

Şi luând sama mai bine,

Au văzut pe dânsul plutind

Toată a lor avuţie ce pâraiele răpise,

Pe care râul le primise

Şi le înghiţă în sine…

Deci bieţii ţărani atunci unul la altul cătând,

Şi capetele clătind,

Între ei aşa vorbi:

„De ce să mai pierdem timpul spre a ne tângui,

Căci nimic vom isprăvi,

Şi nici vom afla dreptate,

Dacă cei mici cu cei mari împart drept pe jumătate.”

Această pildă o înţelege

Cugetul dregătorului celui făr’ de lege,

A căruia avuţie ca fumul se risipeşte…

Şi măcar testament de lasă să s-împartă la săraci,

Din ce-au răpit jumătate, dar Domnul nu primeşte,

Pomană din bani străini, măcar biserici să faci.