Vulturul şi albina - de Ivan Andreievici Krâlov

7.0/10 - 106 de voturi
Vulturul şi albina

Fericit om este care se preamăreşte în lume

Prin servicii şi vrednicie,

Făcând sunet între oameni a lui isprăvi mari şi nume,

Dar cât îi demn de cinste şi cel ce în sărăcie

Necunoscut şi smerit trudeşte şi osteneşte

Pentru binele comun.

Care nici o recompensă alta nu sperează

Decât pacinicul său cuget în taină se făleşte

Că putu folos să facă ca un patriot prea bun,

Precum vulturul odată, văzând harnica albină

Zburând din floare în floare, ostenită, obosită,

Îi zicea cu defăimare: „De tine foarte mi-i milă,

Că eşti de tot ticăită,

Măcar că eşti învăţată şi lucrezi cu iscusinţă;

Dar în stup sunt mii ca tine ce lucrează cu silinţă,

Lipind faguri vara toată,

Şi, în fine, pentru trudă nu câştigaţi altă plată

Decât că cel ce culege

Rodul vostru nu alege,

Care au lucrat mai cu deosebire,

Şi căruia i se cade răsplătire.

Deci între mine şi tine este mare osebire,

Căci eu aripele mele le deschid cu sunet mare,

Mă sui mai pe sus de nouri, împrăştii frică şi groază

Păsărilor zburătoare,

Încât nici una să zboare de la pământ nu cutează;

Păstorii de a mea grijă lângă turme privighează,

Iar iepurii din dumbravă nici să iasă îndrăznesc

Dacă pe mine mă zăresc.

Atunci albina răspunde: „Ţie slavă se cuvine,

Şi cerul a sale daruri reverse-le peste tine,

Şi crede că nu-ţi pizmuiesc,

Căci tu pentru tine în lume gândeşti ca să-ţi fie bine,

Iar eu sunt mijlocitoare îmbelşugării comune,

Şi pentru dânsa trăiesc,

Fiind foarte mulţumită de-am putut cu a mea gură,

Să pun în fagurii noştri de miere o picătură…”

Patriotule,-nţelege folosul albinii mele,

Făcând bine ţării tale, şi nicicum nu te înşele

A vulturului mândrie, sau al lui zburat fălos,

Căci, precum vezi, el trăieşte neaducând nici un folos,

Ce mai ales socoteşte

Că patria cu al său lapte

Te-au crescut şi te hrăneşte.

Apoi şi a tale fapte

S-aducă acestei maice măcar un pic de folos,

Ca să nu te mustre gândul că nu i-ai fost fiu duios.