Căţeaua şi surata ei - de La Fontaine

7.1/10 - 134 de voturi
Căţeaua şi surata ei

Era odată o Căţea cam gură-cască

Ce de nimic nu se îngrijea.

Cum îi venise vremea ca să nască

Şi nici o locuinţă nu găsea,

O megieşă s-a-ndurat să-i dea

Modestul ei coteţ cu împrumut.

Dar, mai târziu, venind să şi-l reia,

Un pic de păsuire lehuza i-a cerut.

Erau căţeii mici, mai trebuia

Să stea puţin în ea…

Iar când şi păsuirea a trecut,

S-au ivit în prag cu toţii,

Mârâind, rânjindu-şi colţii.

– Scoate-ne, de eşti în stare!

(Se făcuse haita mare…)

Nu-mprumuta nimic, nicicând,

Unor mişei:

Te vei căi cât de curând:

Căci, de la ei,

Cu greu mai poţi ceva-ndărăt să iei!