Cei doi catâri - de La Fontaine

7.0/10 - 124 de voturi
Cei doi catâri

Doi catâri pe-o cale:

Unu-ovăz purtând,

Celălalt, cu banii taxelor pe sare.

Tare mândru-acesta de ce-avea-n spinare,

O altă povară n-ar fi vrut nicicând.

Cu un pas semeţ călcând,

Tot suna din clopoţel; –

Vine-o ceată de duşmani,

Să-i ia sarcina de bani,

Se reped asupra lui,

Şi-l lovesc în chip şi fel,

Trag de frâu, pe loc îl ţin,

Pentru el scăpare nu-i

Şi lovit se zbate-n chin.

– Asta e – atunci a zis –

Ceea ce mi s-a promis?

Semenul ce-n urmă vine

Scapă de răufăcător,

Iar eu zac aici şi mor.

Celălalt catâr i-a spus:

– Nu e totdeauna bine

Să ai treburi prea înalte.

Dacă-ndeplineai la moară

Rosturi ca şi mine-ncalte,

N-ai fi fost acum răpus.