Corbul şi vulpea - de La Fontaine

9.0/10 - 105 de voturi
Corbul şi vulpea

Jupân corbul câştigase

Din negoţul ce-apucase

Un bun chilipir de caş,

Şi cu dânsu-n cioc se duse

P-un copac, unde se puse

Ca un om l-al său sălaş.

Vulpea, ca o jupâneasă,

O cam şterge de p-acasă,

Şi ieşise la primblare;

Iar bunul miros ce are

D-ici, de colo o-ndreptă

Sub copac, şi-n sus cătă:

„Jupâne corb, plecăciune!

O, Doamne, ce frumuseţe!

Ce pasăre, ce minune,

Ce drag de pene măreţe!

Dar n-are glas; ce păcat!”

Corbul, îngâmfat în sine,

Nicidecum nu-i veni bine

Ca vulpea să-l socotească

De mut sau să mi-l vorbească

Că e prost l-al său cântat.

Lungi gâtul, căscă ciocul

Şi-ncepu a croncăi.

Caşul căzând, vulpea-aci,

Cântăreţul păţi jocul.

„Jupân corb, precum se vede,

Minte numai îţi lipseşte;

Şi fă bine de mă crede

Şi-nvaţă, te foloseşte:

Că de mult, foarte de mult,

Din punga celor ce-ascult

Linguşitorii trăiesc.”