Desaga - de La Fontaine

8.0/10 - 166 de voturi
Desaga

– Tot ce este vietate, spuse Joe, într-o zi,

Să poftească-aici la tronu-mi, fiind liber a grăi

Dacă i-am zidit făptura, pe-undeva, nepotrivit,

Căci doresc să-ndrept eroarea, fără vorbă, negreşit.

Hai, începe tu, maimuţo, cea dintâi a cuvânta

Şi compară frumuseţea orişicăror animale

Cu cea a fiinţei tale.

Spune-ne, eşti mulţumită?

– Cum să nu, răspunde ea,

N-am şi eu ca ele, oare,

Tot atât, patru picioare?

De privesc oricând portretu-mi,

Văd că-i fără de cusururi,

Însă fiindcă mi se cere ca să dau părerii curs,

Am să spun că-aşa cum este chipul fratelui meu urs

E neterminat, se vede, şi la fel va fi de-a pururi.

Ursul când vorbi, la rându-i, nu se plânse despre sine,

Ci-ncântat de forma-i, spuse că se simte foarte bine.

– Cât priveşte elefantul – spuse ursul – se cuvine

Coada să-şi mai prelungească,

Din urechi să-şi mai cioplească;

E diform, urât, în fine.

După-aceea, elefantul, gândul vrând să şi-l prezinte,

După capu-i înţelept,

Socoti că este drept

Să se poarte-asemeni celor ce vorbiseră-nainte.

Ca atare,

Arătă ce deformată lui balena îi apare.

Şi furnicii, după-aceea, ce îi dete-n cap să zică?

Spuse că e uriaşă faţă de-altă gâză mică.

Dar văzând tot ce prin minte şi prin inimă le trece,

Tuturor din faţa-i Joe ordin le dădu să plece.

Şi cu toate astea-n lume nu-i ca omul un alt soi.

Suntem lincşi faţă de alţii şi soboli faţă de noi.

Orişice greşeală-a noastră ne-o iertăm fără sfială,

Iar pe-a altora o scoatem cât mai iute la iveală.

Ne uităm în jurul nostru nu cu-aceiaşi ochi cu care

Ne privim noi fiecare.

Ne-a-nzestrat pe toţi natura, dându-ne câte-o desagă

Tuturor de ieri şi astăzi pentru existenţa-ntreagă –

Lipsurile noastre, toate,

Ni le rânduim la spate

Şi-ale altora le ducem numa-n faţă aşezate.