Lupul şi câinele - de La Fontaine

7.0/10 - 168 de voturi
Lupul şi câinele

Un lup slăbise într-atât,

Că rămăsese piele şi-os,

Căci stâna câinii o păzeau

Cu străşnicie mare.

El a-ntâlnit în calea sa

Un dog puternic şi frumos

Ce rătăcea, din întâmplare,

Şi l-ar fi rupt în bucăţele,

Trecându-l, lacom, prin măsele.

În luptă, însă, cine ştie

De nu avea ca să-l sfâşie

Dulău-n şale împlinit.

De el se-apropie smerit,

Făcându-i chiar un compliment,

cum că-i prosper şi corpolent.

– Dacă doreşti să fii ca mine,

La fel de gras,

Lui câinele-i vorbi –

Poţi face doar un pas.

Pădurea părăsind-o,

Are să-ţi fie bine.

Ştii doar cât sunt de răi

Toţi fraţii tăi;

De foame şi năpastă

Ameninţaţi mereu,

O duceţi foarte greu.

Staţi toţi

Cu arma la picior!

De mă asculţi,

Te-aşteaptă un splendid viitor.

– Şi pentru asta, oare,

Ce-ar trebui să fac?

– O, mai nimic,

Atâta: să stai pe lângă poartă,

Să izgoneşti milogii,

Pe cei loviţi de soartă,

Să-ţi linguşeşti stăpânii

Şi să le fii pe plac.

Vei fi plătit în chip şi fel:

Oase de pui, de porumbel

Şi dezmierdări – un sac…

Privind la câine,

Lupul îi vede gâtul ros

Şi îl întreabă:

– Ce e?

– Nimic!

– Nimic?

– Un fleac!

– Şi totuşi ce e?

– Este un semn de lanţ mai gros…

– De lanţ? se miră lupul.

Să nu poţi merge unde vrei?

– Aşa, din când în când;

Şi ce-i?

– E mult din cale-afară.

Nu-mi trebuie nicicum

Mâncărurile tale

Şi n-aş primi în dar

Pe-un preţ de felu-acesta

Nici o comoară chiar.

Pe urmă lupul fuge,

Şi fuge şi acum…