Lupul şi câinele - de La Fontaine

                        Un lup slăbise într-atât,
                        Că rămăsese piele şi-os,
                        Căci stâna câinii o păzeau
                        Cu străşnicie mare.

                        El a-ntâlnit în calea sa
                        Un dog puternic şi frumos
                        Ce rătăcea, din întâmplare,
                        Şi l-ar fi rupt în bucăţele,

                        Trecându-l, lacom, prin măsele.
                        În luptă, însă, cine ştie
                        De nu avea ca să-l sfâşie
                        Dulău-n şale împlinit.

                        De el se-apropie smerit,
                        Făcându-i chiar un compliment,
                        cum că-i prosper şi corpolent.
                        – Dacă doreşti să fii ca mine,

                        La fel de gras,
                        Lui câinele-i vorbi –
                        Poţi face doar un pas.
                        Pădurea părăsind-o,

                        Are să-ţi fie bine.
                        Ştii doar cât sunt de răi
                        Toţi fraţii tăi;
                        De foame şi năpastă

                        Ameninţaţi mereu,
                        O duceţi foarte greu.
                        Staţi toţi
                        Cu arma la picior!

                        De mă asculţi,
                        Te-aşteaptă un splendid viitor.
                        – Şi pentru asta, oare,
                        Ce-ar trebui să fac?

                        – O, mai nimic,
                        Atâta: să stai pe lângă poartă,
                        Să izgoneşti milogii,
                        Pe cei loviţi de soartă,

                        Să-ţi linguşeşti stăpânii
                        Şi să le fii pe plac.
                        Vei fi plătit în chip şi fel:
                        Oase de pui, de porumbel

                        Şi dezmierdări – un sac…
                        Privind la câine,
                        Lupul îi vede gâtul ros
                        Şi îl întreabă:

                        – Ce e?
                        – Nimic!
                        – Nimic?
                        – Un fleac!

                        – Şi totuşi ce e?
                        – Este un semn de lanţ mai gros…
                        – De lanţ? se miră lupul.
                        Să nu poţi merge unde vrei?

                        – Aşa, din când în când;
                        Şi ce-i?
                        – E mult din cale-afară.
                        Nu-mi trebuie nicicum

                        Mâncărurile tale
                        Şi n-aş primi în dar
                        Pe-un preţ de felu-acesta
                        Nici o comoară chiar.

                        Pe urmă lupul fuge,
                        Şi fuge şi acum…