Lupul şi mielul - de La Fontaine

Verdictul celui tare e lucru hotărât:

Vom arăta numaidecât.

Un miel, cuprins de-o sete mare,

Bea dintr-o apă curgătoare.

Un lup flămând, în drumul lui,

Ajunse-n preajma mielului.

– Cum de cutezi să-mi tulburi băutura? –

Răcni atunci, spre el, cu toată gura.

Te pedepsesc, să ştii, pentru-ndrăzneală.

– Dar, zise mielul cu sfială,

Nu-i cazul, dacă mă gândesc,

Să fiţi atât de mânios.

Uitaţi-vă că mă găsesc

Cu douăzeci de paşi mai jos

Pe cursul apei şi n-am cum

S-o tulbur eu acum…

– Ba, însuţi tu o tulburi, zbieră cumplita fiară

Şi cu un an în urmă m-ai şi făcut de-ocară.

– Pe-atunci, îi spuse mielul, n-am putut

Să fac ce-ai zis, căci nu eram născut.

Şi încă sug la sânul mamei, doară…

– E fratele-ţi, de nu eşti tu!

– Nici el nu e acela, nu –

Căci frate n-am. – Atunci, e unul dintr-ai tăi.

Vă ştiu eu cât sunteţi de răi;

Nu mă cruţaţi, cu anii,

Nici voi, nici câinii, nici ciobanii.

Zicând acestea, lupul înşfacă mielu-ndată,

Îl duce-ntr-o pădure-adâncă

Şi, fără nici o judecată,

Îl mănâncă…