Lupul şi Potaia - de La Fontaine

Un Lup pe cât de lacom pe-atâta de nătâng,
Croit pe nerozii şi boroboaţe,
S-a întâlnit odată cu o Potaie-n crâng
Şi bucuros se pregătea s-o-nhaţe.

– Vrei să mănânci o javră prăpădită?
Mai bine-ar fi (îi zise) să mă laşi.
Stăpânii mei odrasla îşi mărită
Şi, vrând, nevrând, şi eu mă mai îngraş…

El o crezu şi săvârşi trăsnaia,
Iar când veni să-şi caute potaia,
Ea îi răspunse iute din poiată:
– Aşteaptă-ne că vom veni îndată

Eu şi Străjerul curţii
Şi cred că-ţi vei cunoaşte saţiul burţii!
(Vorbea de un Dulău de lângă glugă
Ce mai pusese lupi ca el pe fugă…)

Nu-şi cunoştea prea bine meseria
Cumătrul Lup, dar şi-a văzut prostia
Şi, salutând Dulăul, o şterge spre ponoare…
(Noroc măcar că prostul e iute de picioare!)