Măgarul cu bureţi de mare şi cel cu sare în spinare - de La Fontaine

                        Mai ţanţoş ca-mpăraţii romani, un cărăuş
                        Mâna cu sârg
                        Doi măgăruşi,
                        La drum, spre târg.

                        Unul, fără bici sau pinteni,
                        Tropăia cu paşii sprinteni
                        Cu bureţi de mare-n sac,
                        Lângă celălalt, – posac

                        Şi greoi ca unul care
                        E ursit să care sare.
                        În tropot de copite şi-n cânt de zurgălăi,
                        Trecură munţi şi punţi şi căi şi văi

                        Şi-ajunseră în zarea cu lanuri verzi de grâu,
                        La vadul dinainte ştiut, al unui râu.
                        C-un băţ în mâna dreaptă-n loc de frâu,
                        Încălecând, ca un mocan, pe deşelate,

                        Pe măgăruşul cu bureţi în spate,
                        Îl mână dindărăt pe cel cu sare
                        Pe unde nu e apa tocmai mare.
                        Dar zadarnică e cazna,

                        Că Măgarul pleacă razna
                        Şi-nfundându-se-ntr-o groapă
                        Sarea se topeşte-n apă
                        Şi de greutate-l scapă.

                        Cel cu bureţi, fireşte, văzând isprava lui,
                        Îşi părăseşte vadul, pornind şi el haihui
                        Şi – bâldâbâc – alunecând în groapă,
                        Măgar, samar şi călăreţ s-adapă!

                        Bureţii, îmbibaţi şi grei,
                        Îl trag şi pe nepricopsitul
                        De măgăruş, la fund cu ei.
                        Şi cărăuşul îşi găsea sfârşitul

                        De nu sărea să-l scape nu-ştiu-cine.
                        Cu ochii-n patru, vezi doar ce-i de tine
                        Şi nu maimuţări pe orişicine!