Măgarul cu bureţi de mare şi cel cu sare în spinare - de La Fontaine

9.0/10 - 131 de voturi
Măgarul cu bureţi de mare şi cel cu sare în spinare

Mai ţanţoş ca-mpăraţii romani, un cărăuş

Mâna cu sârg

Doi măgăruşi,

La drum, spre târg.

Unul, fără bici sau pinteni,

Tropăia cu paşii sprinteni

Cu bureţi de mare-n sac,

Lângă celălalt, – posac

Şi greoi ca unul care

E ursit să care sare.

În tropot de copite şi-n cânt de zurgălăi,

Trecură munţi şi punţi şi căi şi văi

Şi-ajunseră în zarea cu lanuri verzi de grâu,

La vadul dinainte ştiut, al unui râu.

C-un băţ în mâna dreaptă-n loc de frâu,

Încălecând, ca un mocan, pe deşelate,

Pe măgăruşul cu bureţi în spate,

Îl mână dindărăt pe cel cu sare

Pe unde nu e apa tocmai mare.

Dar zadarnică e cazna,

Că Măgarul pleacă razna

Şi-nfundându-se-ntr-o groapă

Sarea se topeşte-n apă

Şi de greutate-l scapă.

Cel cu bureţi, fireşte, văzând isprava lui,

Îşi părăseşte vadul, pornind şi el haihui

Şi – bâldâbâc – alunecând în groapă,

Măgar, samar şi călăreţ s-adapă!

Bureţii, îmbibaţi şi grei,

Îl trag şi pe nepricopsitul

De măgăruş, la fund cu ei.

Şi cărăuşul îşi găsea sfârşitul

De nu sărea să-l scape nu-ştiu-cine.

Cu ochii-n patru, vezi doar ce-i de tine

Şi nu maimuţări pe orişicine!