Măgarul galeş - de La Fontaine

7.0/10 - 106 de voturi
Măgarul galeş

Ca să se facă mai iubit,

Măgarul pe stăpân l-a măgulit.

„Ce-i asta? se întreabă el,

Că javra aia de căţel

Trăieşte cu stăpânii-n dormitor,

De parc-ar fi copilul lor,

Pe când spinarea mea s-alege

Numai cu joarde şi ciomege?

Face frumos, cu labele-atârnate,

Şi-l pupă toţi şi nimenea nu-l bate.

Dacă atât ajunge, mă învăţ

Să fac ca el şi eu, să mă răsfăţ.”

La gândul ăsta, cel mai fericit,

Stăpânul s-a şi pomenit

Că-l mângâie măgarul pe bărbie,

Cu o copită grea, cu stângăcie,

Trăgând-o dintr-o murdărie,

Şi, ca să fie şi mai mângâios,

Cu zbierătul lui lung, melodios.

Însă, în loc de zahăr şi bomboane,

Pun-te pe el cu bâta, măi Ioane.

Povestea este toată:

Să nu-ţi schimbi firea dată

Cu alta-mprumutată.