Maimuţoiul, dobitoacele şi Vulpea - de La Fontaine

                        La moartea Leului, jivinele
                        S-au adunat cu liota întreagă
                        Şi nici nu încetaseră suspinele
                        C-au şi purces alt rege să-şi aleagă.

                        De cum sosi coroana din tezaur,
                        Păzită de năprasnicul balaur,
                        O şi-ncercă întâi şi-ntâi un Taur.
                        Dar cum nu-i încăpea pe căpăţână,

                        Coroana mai trecu din mână-n mână.
                        Cu mare-nfrigurare, fiecare
                        Găsea că e prea mică sau prea mare.
                        Venind curând un Maimuţoi la rând,

                        O încercă şi dumnealui, râzând.
                        Făcu întâi o mare temenea
                        Şi, ca prin cerc, trecu, vârtej, prin ea.
                        Cum poznele plac gloatei, se-nţelege,

                        Jivinele l-aleseră ca rege.
                        Văzându-l suveran pe-acel netot
                        Şi-n gândul ei căindu-se de vot,
                        Vicleana Vulpe-i spuse, într-o doară:

                        – Măria Ta, am dat de o comoară!
                        Comorile, ce mai la deal la vale,
                        Chiar pravila le dă Măriei Tale…
                        Iar Craiul, după bani jinduitor,

                        Ţinu să o şi vadă în persoană,
                        Dar – zdup! – se pomeni într-o capcană…
                        Şi Vulpea spuse-n faţa tuturor:
                        – Mai vrei şi-acum domnia, lighioană,

                        Când vezi că dai în gropi de căscăună?
                        L-au detronat, găsind că o coroană
                        Puţini ar merita să li se pună.