Maimuţoiul, dobitoacele şi Vulpea - de La Fontaine
La moartea Leului, jivinele
S-au adunat cu liota întreagă
Şi nici nu încetaseră suspinele
C-au şi purces alt rege să-şi aleagă.
De cum sosi coroana din tezaur,
Păzită de năprasnicul balaur,
O şi-ncercă întâi şi-ntâi un Taur.
Dar cum nu-i încăpea pe căpăţână,
Coroana mai trecu din mână-n mână.
Cu mare-nfrigurare, fiecare
Găsea că e prea mică sau prea mare.
Venind curând un Maimuţoi la rând,
O încercă şi dumnealui, râzând.
Făcu întâi o mare temenea
Şi, ca prin cerc, trecu, vârtej, prin ea.
Cum poznele plac gloatei, se-nţelege,
Jivinele l-aleseră ca rege.
Văzându-l suveran pe-acel netot
Şi-n gândul ei căindu-se de vot,
Vicleana Vulpe-i spuse, într-o doară:
– Măria Ta, am dat de o comoară!
Comorile, ce mai la deal la vale,
Chiar pravila le dă Măriei Tale…
Iar Craiul, după bani jinduitor,
Ţinu să o şi vadă în persoană,
Dar – zdup! – se pomeni într-o capcană…
Şi Vulpea spuse-n faţa tuturor:
– Mai vrei şi-acum domnia, lighioană,
Când vezi că dai în gropi de căscăună?
L-au detronat, găsind că o coroană
Puţini ar merita să li se pună.
