Văzând cum Pasărea lui Joe răpea berbecul cel semeţ,
Un Corb, hain şi hrăpăreţ,
Mai slab, dar mult mai lacom, visa şi el isprăvi
Ca ale hoţomanului din slăvi.
Rotindu-se mereu în sus şi-n jos,
Dar neluând în seamă pleava mieilor,
Alese un Berbec, – cel mai frumos,
Din cei crescuţi să fie jertfiţi în cinstea zeilor.
– Mai rar aşa dădacă să îngrijească bine!
M-oi ospăta din tine aşa cum se cuvine!
Şi se şi năpusti pe loc, zevzecul,
Să ia Berbecul.
Habar n-avea croncanul cel trufaş
Că e mai greu berbecul decât un boţ de caş
Şi nici nu bănuia c-o să rămână
Cumva, zălog în încâlcita-i lână
Şi nici că-n închisoarea îngustei colivii
Va fi o jucărie de haz, pentru copii,
Căci a plecat ciobanul acas’, cu el în mână.
O pildă e-o ispită, desigur, pentru toţi,
Dar se cuvine, totuşi, cu grijă să socoţi
Şi să nu-ncerci vreodată să faci decât ce poţi.
E drept că Viespea e năbădăioasă
Dacă nimereşte orbeşte, într-o plasă
Cu fire cât de dese,
Ei nici nu-i pasă;
Dar Musca, dacă intră, nu mai iese.