Porumbelul şi furnica - de La Fontaine

9.0/10 - 106 de voturi
Porumbelul şi furnica

Pe cât îţi stă-n putinţă, fii bun cu orişicine:

Adesea ai nevoie chiar de mai mici ca tine,

Cum am s-arăt prin două exemple, de îndată, –

Atâta e în pilde povaţa de bogată.

De mult mai mici fiinţe e vorba de-astădată.

Din limpezimea unui râu, sorbea un porumbel, odată,

Când o furnică a căzut în mijlocul acelei ape.

Văzându-se, ca-ntr-un ocean, sărmana gâză-ameninţată,

Se străduia, din răsputeri, dar în zadar, spre mal să scape.

Zărind-o, porumbelul de milă-a fost cuprins

Şi-un fir de iarbă – punte – pe apă i-a întins.

În felu-acesta ajutată,

Ajunse iar pe mal, salvată.

Acolo, sus, un oarecare

Desculţ – fiind căldură mare –

Având un arc la el,

Se pregătea să tragă în bietul porumbel,

Pe care-l şi vedea

În oală cum fierbea.

Dar chiar atunci furnica îl pişcă de picior

Şi omul se apleacă, iar pasărea, de zor,

O şi porneşte-n zbor,

Zburând cu ea-mpreună

Şi supa bună.