Sfatul şobolanilor - de La Fontaine

9.0/10 - 163 de voturi
Sfatul şobolanilor

Doar pripăşit de câţiva ani,

Motanul casei, Roadeslană,

Un tartor crâncen, o satană, –

Băgase spaima-n şobolani

Şi din atâţia câţi mai sunt

Zac mulţi lihniţi pe subt pământ.

Dar într-o bună zi, când blestematul

Şi-a început pe-acoperiş sabatul

În tămbălău de nuntă c-o pisică, –

În mare taină, grijulii, cu frică,

S-au întrunit şi ei să-şi ţină sfatul.

Vorbi întâi, ca staroste, Gherlanul:

– „Aşa şi-aşa… deoarece… şi întrucât…

Eu cred că-mpieliţatul nu ne-ar zvânta atât

De i-am lega un zurgălău de gât.

Am auzi când vine la pândă căpcăunul

Şi n-ar mai prinde unul…”

Mai leac ca zurgălăul, se-nţelege,

Nici nu era. Dar cine să i-l lege?

„Eu nu!” „Nici eu!” „Doar n-oi fi prost!”…

Vorbiră mulţi cu foc în glas,

Dar fără rost,

Căci a rămas

Tot cum a fost…

Am mai văzut eu sfaturi de stareţi, de canonici,

Ţinute fără noimă de vorbăreţi habotnici.

Ca sfetnici,

Mulţi sunt vrednici.

Dar câţi,

Dintre atâţi,

Pot să-şi preschimbe-n faptă

Povaţa înţeleaptă?