Urechile iepurelui - de La Fontaine

7.0/10 - 172 de voturi
Urechile iepurelui

Rănit cu coarnele de-o fiară oarecare,

Se mâniase leul ne-nchipuit de tare –

Şi pentru-a nu mai fi supus

Atâtor suferinţe stârnite de-un supus,

A hotărât să scoată din locurile sale

Pe toate-acele animale

Ce coarne-aveau în frunte.

Fiindcă nimeni nu putea pe dânsul să-l înfrunte,

Capre, berbeci şi tauri plecară-n altă parte.

La fel făcură-ndată şi ciutele şi cerbii.

Un iepure văzându-şi, pe cuvertura ierbii,

Umbra urechilor, se-nspăimântă de moarte.

El se temea ca nu cumva

Un nu ştiu ce inspector drept coarne să le ia.

– Vecine greier, zise, adio! plec de-aici,

Căci chiar de le-aş avea mai mici

Decât le are struţul, mi-ar fi la fel de teamă.

– Cum coarne? el întreabă. Mă crezi naiv, se cheamă,

Cum o să spun aşa ceva?

Se vede doar că sunt urechi sadea.

– Se va susţine, totuşi – spuse iar animalul temător –

Că-s coarne-adevărate, şi încă de licorn.

Şi-oricât la interogator,

Oricât neadevărul cerca-voi să-l răstorn,

Nu-ncape nici o îndoială

Că spusa mea va trece drept sminteală.